Uite cum să alegi pardoseala potrivită locuinţei tale

20 martie 2014 15:00   Național
Ultima actualizare:

Primăvara este sezonul curăţeniei generale şi a amenajărilor interioare. Dacă te pregăteşti să dai o faţă nouă apartamentului tău, cu siguranţă va trebui să schimbi înfăţişarea şi aspectul podelelor. Poţi opta pentru mai multe variante în funcţie de bugetul alocat. Uite ce avantaje prezintă linoleumul, mocheta,  parchetul şi piatra naturală.

Linoleumul, ieftin şi rezistent Linoleumul este destinat persoanelor care au la dispoziţie, pentru amenajarea locuinţei, un buget mic. Această soluţie de amenajare este cu circa 70% mai ieftină comparativ cu alte sisteme de acoperire şi finisare a podelelor. Linoleumul se poate folosi pe hol şi în bucătărie, adică în încăperile a căror pardoseală se murdăreşte foarte repede. Este extrem de uşor de curăţat şi de întreţinut, nu ai nevoie decât de un mop şi detergent universal. Deşi ideea de linoleum nu surâde tuturor, trebuie să ştii că în magazine vei găsi modele care imită perfect parchetul, mozaicul sau gresia. Linoleumul este foarte uşor de montat şi are o durată de viaţă îndelungată. Dacă vrei să pleci la cumpărături, alege un model cu inserţie şi nu unul printat! În cazul linoleumului cu inserţie, încorporarea culorilor se face în pelicula de vinil. În ceea ce priveşte linoleumul printat, modelul acestuia este imprimat pe suprafaţă. Primul este mult mai rezistent în timp, al doilea se şterge mai uşor, mai ales dacă nu-l întreţii cum trebuie.

Mocheta ţine de cald în sezonul rece Mocheta poate fi folosită în living şi dormitoare. Avantajul este acela că ţine de cald în sezonul rece şi este recomandată mai ales familiilor cu copii mici. Nu uita că aceştia stau foarte mult pe jos, iar o mochetă îi va feri de frig. Căci, una e să calci pe linoleum sau parchet, şi alta e să ai duşumeaua învelită într-o mochetă pufoasă. Se întreţine mai uşor decât un covor şi este mult mai rezistentă decât acesta. Mocheta se cumpără în funcţie de nivelul de trafic din încăperea respectivă. Cu cât traficul este mai intens, cu atât mocheta va trebui să fie mai groasă şi de o mai bună calitate. În magazine se vinde la metru şi vei putea alege dintr-o mulţime de modele şi culori.

Parchetul este antifonicFie că alegi parchet din lemn masiv sau parchet laminat, trebuie să fii foarte atent la grosimea plăcilor. Alege în funcţie de nivelul de trafic din încăperea în care doreşti să-l montezi. În funcţie de modelul ales dar şi de celelalte materiale pe care le cumperi pentru montare, parchetul poate fi mai mult sau mai puţin antifonic.

Cea mai bună calitate: piatra naturală Există varianta de a alege pentru pardoseala din locuinţa ta şi piatră naturală. Costă mult mai scump dar o vei avea pe viaţă. Bogdan Cristescu, manager al firmei Carrara Design, ne-a arăţat care sunt avantajele acestui tip de podea. „Piatra naturală este destinată oricărui spaţiu din casă, fie că vorbim despre holuri, baie, bucătărie, balcon sau camere. Se alege tot în funcţie de nivelul de trafic din încăpere. Astfel, pentru un trafic scăzut putem opta pentru piatră cu o grosime de minimum 1,2 cm. Pentru un trafic intens va trebui să ne orientăm către un material mai rezistent, cu o grosime de minimum 2 cm. Pentru astfel de spaţii intens traficate sunt recomandate materialele foarte compacte şi dure, cu un conţinut mare de fier: ardezia, granitul, bazaltul. Pentru spaţii cu trafic redus putem opta pentru calcare: marmură, travertin. Avantajul pietrei naturale constă în rezistenţa foarte mare a acesteia. Piatra este un material extrem de dur şi, astfel, se uzează foarte greu".

Mai multe