Uite în ce hal sunt ţinuţi bolnavii în cel mai mare spital din Ploieşti!

7 februarie 2017 21:33   Național
Ultima actualizare:

Spitalul Județean de Urgență Ploiești este din nou în mijlocul unui scandal. Asta după ce un ploieștean a postat pe Facebook o filmare în care se vedea cum sunt îngrijiți bolnavii internați în unitatea sanitară.

Gheorghe Ristea povestește că tatăl său, în vârstă de 75 de ani, a fost internat, joia trecută, pe secția Interne. Spune că timp de cinci zile, nimeni nu i-a tratat rănile de la picioare, care acum sunt umflate și au și puroi. 

În plus, ploieșteanul a și filmat așternutul de pe patul tatălui său, plin de sânge, și grupul sanitar în care era o mizerie de nedescris.

Conducerea spitalului spune că din punct de vedere al igienei, aceasta s-a făcut în salonul respectiv. Din punctul de vedere al rănilor de la picioare, medicii spun că acestea s-au agravat din cauza tratamentului făcut pentru insuficiența cardiacă de care bătrânul suferă. Cert este că s-a deschis o anchetă. Și Consiliul Județean Prahova a demarat verificări.

Mai multe