Uite în ce lux trăiesc maidanezii!

1 februarie 2013 17:52   Național
Ultima actualizare:

Asta da, viaţă de câine! Şi nu e vorba de patrupede de rasă, ci de maidanezii ridicaţi de pe străzile Bucureştiului. Peste 2.000 de câini fără stăpân locuiesc în condiţii de invidiat într-un centru construit de Municipalitate cu ajutorul unor organizaţii neguvernamentale în satul Uzunu, judeţul Giurgiu.

Şase hale cu ţarcuri, dotate cu cuşti din lemn pentru cazarea patrupedelor, spital veterinar cu personal specializat în operaţii, sală de terapie intensivă, laborator de analize, spălătorie şi uscătorie.

Adăpostul din Uzunu (Giurgiu) poate găzdui acum până la 10.000 de câini abandonaţi

Acestea sunt dotările „oraşului maidanezilor", construit în vara anului trecut în locul unei foste ferme de păsări din satul Uzunu, judeţul Giurgiu. Maidanezii sunt spălaţi, deparazitaţi, sterilizaţi, vaccinaţi antirabic, primesc tratament pentru diversele boli canine şi sunt înregistraţi cu ajutorul unor cipuri implantate în ureche.

Autorităţile cheltuiesc lunar circa 150 de lei pentru hrana fiecărui maidanez din adăpost

Aici locuiesc deja peste 2.000 de maidanezi consideraţi agresivi, ridicaţi de pe străzile Capitalei de autorităţi. Condiţiile în care trăiesc câinii „deportaţi" aici le depăşesc chiar şi pe cele din multe spitale din România. În ciuda numărului mare de iubitori de animale, printre care ne numărăm şi noi, este inexplicabil efortul financiar al autorităţilor Capitalei în creşterea animalelor abandonate.

Sala de operaţii rivalizează cu cele din spitalele de top din ţară

Chiar dacă adăpostul a fost ridicat cu fonduri private (2,2 milioane de euro), fiecare câine castrat, vaccinat şi deparazitat costă circa 50 de lei, bani care provin din bugetul oraşului. La această sumă se adaugă costurile aferente utilităţilor şi salarizării personalului (50 de lei/câine/lună) şi de cazare, hrană şi curăţenie (circa 150 de lei/câine/lună).

De cealaltă parte, spitalele din România suferă încă din cauza slabei finanţări. Un exemplu este Spitalul „Sf. Pantelimon" din sectorul 2, instituţie care se confruntă de mai mulţi ani cu o criză a fondurilor destinate modernizării. Recent, Primăria sectorului 2 a preluat o parte din cheltuielile de renovare a clădirii, reuşind să modernizeze spitalul. O parte a anexelor instituţiei, printre care şi bucătăria, sunt însă în paragină şi necesită ample lucrări de reabilitare pentru creşterea nivelului serviciilor medicale.

Prezentatoarea tv Cristina Ţopescu (52 de ani) este o mare iubitoare de animale. Fiica comentatorului sportiv Cristian Ţopescu este una dintre vedetele care luptă cu îndârjire pentru respectarea drepturilor câinilor comunitari. Într-o seară, undeva în apropiere de Bucureşti, ea a fost surprinsă de fotoreporterii Click! în timp ce hrănea mai mulţi câini vagabonzi. După cum a fost primită de patrupede în momentul în care a coborât din maşină, se vede clar că maidanezii sunt hrăniţi regulat de Cristina.

Sunt căţei de lux, care trăiesc «ca-n puf», şi alţii, ai nimănui, care mor cu zile pe străzi sau în adăposturi. Câteva imagini de coşmar, postate pe Youtbube, arată cum «trăiesc» câinii din adăpostul Grivei din Oradea. Animalele au ajuns să se mănânce între ele, la propriu. Video-ul arată cum mai mulţi câini dintr-un ţarc atacă un câine lipsit de vlagă, fără apărare, muşcându-l repetat în zona gâtului, scrie bihon.ro. Filmuleţul a ajuns pe masa procurorilor care anchetează cazul. Orădenii au protestat deja faţă de condiţiile câinilor comunitari din adăpostul Grivei.

Nu mai puţin de 16.192 de persoane s-au prezentat anul trecut la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş" din Capitală după ce au fost muşcaţi de câinii abandonaţi pe străzi, arată o statistică întocmită de medicii Centrului Antirabic. Dintre aceştia, 3.330 au fost copii. Tratamentul antirabic este gratuit pentru populaţie fiind suportat de Institut, însă acesta cheltuieşte bani grei cu vaccinurile antirabice. În medie, tratamentul unui pacient costă între 1.800 şi 2.000 de lei, spun reprezentanţii Institutului.

Mai multe