Uite pe ce au dat românii banii în «vinerea reducerilor»
Nu cheltuiesc tot anul pe electrocasnice şi electronice, cât „sparg” într-un singur weekend. De Black Friday, românii sunt mână largă fiindcă au parte de preţuri mai mici decât într-o zi obişnuită. Asta îi determină să achiziţioneze şi produse de care nu au nevoie imediată. Iată pe ce s-au dus banii românilor în „vinerea reducerilor”.
Peste 3 milioane de telefoane mobile inteligente se vând anual în România. În acest moment, numărul dispozitivelor aflate în uz este mai mare decât numărul locuitorilor acestei ţări. Cu toate acestea, de Black Friday smartphone-urile sunt printre cele mai căutate produse.
Cel mai mare magazin online din România, eMag, raporta ieri la ora 11.00 comenzi de 37 de milioane de euro. Peste 450.000 de oameni se aflau în acelaşi moment pe site la vânătoare de chilipiruri. S-au vândut ca pâinea caldă produsele pentru casă, electrocasnicele mici, componente de calculator, televizoare şi telefoane, dar şi bijuterii.
Inel cu diamante, la reducere
Cea mai scumpă bijuterie scoasă la vânzare pe site-ul magazinului a fost un inel de logodnă din aur alb (18 K), cu diamant de 1,5 carate. Produsul, care aparţine casei de bijuterii Teilor, a fost scos la vânzare la preţul de 59.850 de lei. Vi se pare mult? Iniţial, inelul costa 85.500 de lei. Până la prânz se mai vânduseră 24 de diamante şi bijuterii din aur în greutate de 9 kg.
Abonamentele de curent, epuizate
Cele 1.000 de abonamente de energie electrică, puse la bătaie de E.ON România pe site-ul eMag, s-au vândut în 20 de minute. Furnizorul de curent electric a oferit şase luni de gratuitate şi un tarif de doar 0,19 lei/kWh pentru următoarele şase luni la abonamentul Lite.
Maşini de lux, discount uriaş
Cel mai mare târg auto din România, Autovit, a scos la vânzare la preţ redus 53 de autoturisme şi 41 de autoutilitare. Cel mai mare discount oferit a fost 37.970 €, la achiziţionarea unui BMW seria 7. Preţuri avantajoase au avut şi următoarele modele: Porsche Panamera (2012) – 24.000 € reducere; Bentley – 24.000 € reducere; Ferrari California –16.920 € reducere.
Haine, fără cabină de probă
Unul dintre cele mai vizitate magazine online de îmbrăcăminite, încălţăminte şi articole pentru casă, Fashion Days, a bătut toate recordurile ieri. În primele patru ore de la debutul campaniei de Black Friday vânzările au fost de şase ori mai mari decât anul trecut. Românii s-au trezit devreme şi pentru îmbrăcăminte, astfel că peste 100.000 de produse erau deja comandate încă de la primele ore ale dimineţii.
Străinii cumpără de la noi
Nu doar românii au făcut o noapte albă pentru a pune mâna pe chilipiruri, ci şi străinii. Datele deţinute de PayU România, cel mai mare procesator de plăţi cu cardul de la noi, arată că retailerii români au avut clienţi din 42 de ţări străine. „Explicaţia pentru faptul că vin tot mai mulţi cumpărători din alte state constă în faptul că România se numără printre puţinele ţări în care se organizează campania Black Friday, iar cumpărătorii sunt interesaţi de aceste reduceri. România prezintă o atractivitate mai mare, astfel că şi fenomenul are, aici, o amploare mult mai mare”, spune Marius Costin, manager PayU România, citat de Mediafax.