Uite planta care face şi cartofi, şi vinete!

15 august 2018 19:10   Național
Ultima actualizare:

Pasiunea naşte lucruri frumoase şi gustoase! Valentin Cucu, din comuna Bălţăteşti (Neamţ), este unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori de legume din ţară, mai ales pentru preocuparea de a testa şi de a face schimburi de seminţe din soiuri vechi.

„Tot ceea ce produc în grădină şi în solar e numai pentru a recolta seminţele. Unele seminţe le folosesc în schimburile internaţionale, iar o parte le vând, pentru că e foarte scumpă întreţinerea culturilor”, a explicat, pentru adevarul.ro, Vali Cucu. Printre „minunile” create de domnul Cucu se numără şi planta care produce în acelaşi timp cartofi şi vinete. Performanţa a avut la bază principiul că atât cartoful, cât şi roşia sau vânăta provin din aceeaşi familie de plante: solanacee.

„Este vorba de o altoire simplă, care se face în V. Pentru reuşita culturii ai nevoie de un cartof productiv şi o vânătă care face fructe de mărime mică spre medie”, mărturiseşte Valentin Cucu. O altă legumă inedită produsă de cultivator este castravetele-şarpe, denumit aşa datorită formei sale.

Mai multe