Uite unde îţi achiţi taxele şi impozitele locale aferente anului 2015 în Bucureşti

9 ianuarie 2015 18:05   Național
Ultima actualizare:

Dacă vrei să-ţi achiţi dările la stat – taxele şi impozitele aferente anului 2015, află că poţi beneficia de o reducere de 10% până pe 31 martie. Iată mai jos care sunt modalităţile de plată pentru fiecare sector din Bucureşti.

Sectorul 1 – Locuitorii din sectorul 1 pot achita impozitele şi taxele fie în numerar la caseriile Direcţiei de Taxe şi Impozite sector 1, prin ordin de plată, prin card, acesând site-ul ghiseul.ro sau prin mandat poştal. Program sediul central din piaţa Amzei nr. 13: luni, marţi, joi şi vineri de la 8.30-16.30, miercuri între orele 8.30-18.30.

Sectorul 2 – Locuitorii din sectorul 2 pot merge cu cartea de identitate la ghişeele oficiilor poştale situate pe raza Municipiului Bucureşti. Ei mai au la dispoziţie şiplata online cu card bancar, plata prin mandat poştal sau plata la bancă prin ordin de plată. Program de lucru: luni, miercuri, joi şi vineri între orele 8.30-14.30, marţi între 8.30-14.30 şi 16.30-18.30.

Sectorul 3 – Cei care îşi au domiciliul în sectorul 3 pot achita taxele şi impozitele aferente anului 2015 la CEC, la poştă, accesând site-ul ghiseul.ro, prin ordin de plată, card sau la caseriile Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale sector 3. Program de lucru sediul central din strada Sf. Vineri nr 32: luni, marţi, miercuri, vineri între orele 8.30-16.30. Joi între orele 8.30-18.30.

Sectorul 4 – Persoanele care îşi au domiciliul în sectorul 4 pot achita dările la stat prin ordin de plată, mandat poştal, card, la ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale sector 4 sau la CEC. Program de lucru la sediul central din str. Şerban Vodă nr. 43: miercuri între 8.30-18.00, luni, marţi, joi, vineri între 8.30-16.30.

Sectorul 5 – Locuitorii sectorului 5 al Capitalei îşi pot plăti dările către stat la orice sucursală CEC sau la sediile Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale sector 5. Program de lucru: luni, marţi între 8.3016.30, miercuri între 8.30-16.30, joi, vineri între 8.30-16.30.

Sectorul 6 – Locuitorii din sectorul 6 îşi pot plăti impozitele la ghişeele Direcţiei Taxe Locale sector 6, prin ordin de plată, acesând site-ul ghiseul.ro, cu cardul sau la Infochioşc. Program de lucru la centrul din strada Drumul taberei nr.18: luni, marţi, joi între 8.30-16.30, miercuri între 8.30-18.30, vineri între orele 8.30-14.00

Mai multe