Ultimele decizii ale Guvernului din acest an

28 decembrie 2017 13:50   Național
Ultima actualizare:

Guvernul are astăzi (28 decembrie) ultima ședință din acest an. Pe ordinea de zi sunt proiecte care ne pot afecta viața în 2018.

Ora 13.30. Ședința a început la ora 13.00, iar în primele minute ministrul transporturilor a turuit o serie de drumuri ce urmează a se construi cu multe miliarde de euro atrase de la UE. Premierul Mihai Tudose nu a rezistat și l-a ”împuns” pe Felix Stroe: ”sper că aceste proiecte nu vor rămâne pe hârtie, ca până acum”. felix Stroe a promis multe drumuri și tronsoane de autostrazi, dar și metrou până la Otopeni până în anul 2020.

Premierul Mihai Tudose a anunţat la începutul şedinţei de Guvern că vor fi adoptate măsurile penetru menţinerea nivelului salariilor pentru angajaţii din IT, care ar fi scăzut de la 1 ianuarie 2018, urmare a modificărilor la Codul fiscal din OUG 79.

”Astăzi vom adopta măsuri pentru menţinerea veniturilor angajaţilor din IT. De asemenea, în cercetare-dezvoltare şi pentru persoanele cu dizabilităţi şi sezonieri”, a precizat premierul, citat de news.ro.

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi (28 decembrie) există un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene, fiind vorba despre unele măsuri fiscale.

Potrivit Mediafax, amânarea cu şase luni se referă la intrarea în vigoare a normei privind efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018, la 1 iulie 2018.

Plata în acelaşi cont unic a contribuţiilor sociale, precum şi a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018. Astfel, până la 1 iulie 2018 vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017.

Potrivit sursei citate, măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credinţă, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligaţiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilităţii plăţii.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi, iar în celălalt sunt plătite contribuţiile la pensie, sănătate şi şomaj.

Mai multe