Un agent de poliție a fost acuzat de pedofilie. Victimele au 13 și 17 ani
Un agent de poliție din Sibiu a fost, joi, arestat la domiciliu și a fost suspendat din funcție după ce ar fi agresat sexual două fete de 13 și 17 ani, informează Mediafax.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii au fost cei care au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la faptul că un agent de poliție din sistemul de ordine și siguranță publică ar fi săvârșit infracțiuni cu privire la viața sexuală. Colegii lui au susținut că în afara orelor de program, agentul era și instructor sportiv, locul „perfect” unde putea să ia contact cu fete minore și să le și agreseze sexual.
Conform unor surse judiciare, citate de Digi 24, polițistul ar fi încercat să violeze două tinere pe care le antrena, în vârstă de 13, respectiv 17 ani. Tribunalul Sibiu l-a plasat, joi, pe agentul de poliție în arest la domiciliu, iar conducerea IPJ Sibiu a anunțat că agentul a fost suspendat din funcție. Polițistul de 47 de ani este instructor în cadrul secției de box a CSM Sibiu.
Una dintre fetele agresate sexual de polițistul din Sibiu este de două ori campioană națională la box. Potrivit procurorilor, polițistul, în calitate de antrenor, a mers cu fetele la București și s-a cazat cu ele în cameră, unde a încercat să întrețină raporturi sexuale cu fata de 12 ani.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, polițistul, în calitate de instructor de box în cadrul unei asociaţii sportive, în timpul antrenamentelor le-ar fi atins pe fete, eleve ale sale, pe picioare, fese și sâni, fără consimţământul acestora, conform stiridesibiu.ro
„Acolo s-a cazat în aceeaşi cameră cu minora, iar în timpul nopţii, a încercat prin exercitarea unor acte de constrângere fizică să întreţină raporturi sexuale cu persoana vătămată, în vârstă de doar 12 ani la acea dată, în timp ce victima se afla sub paza şi îngrijirea lui, în calitate de antrenor al acesteia”, se arată în comunicat.
„Din nou s-a cazat în aceeaşi cameră cu minora, iar în timpul nopţii, a exercitat acte de natură sexuală asupra sa (altele decât cele prev. de art. 218 şi 220 C.pen.), constând în atingeri ale sânilor, feselor şi zonei intime, fără consimţământul persoanei vătămate (17 ani la data comiterii faptei), profitând de imposibilitate acesteia de a se apăra şi de a-şi manifesta liber voinţa datorită constrângerii morale, respectiv profitând de starea de vulnerabilitate în care se afla aceasta (minora fiind singură cu el, într-o altă localitate, departe de casă, sub paza, îngrijirea şi supravegherea acestui adult care se bucura de poziţia sa recunoscută de autoritate şi de încrederea pe care o insuflase minorei, ca de altfel şi celorlalte fete din grupa de box pe care o antrena)”, mai arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Polițistul a fost reținut miercuri pentru 24 ore, iar joi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.
Un alt agent de poliție a fost acuzat de pedofilie în 2018
Acest caz nu este unul izolat, având în vedere că la începutul anului trecut, aflam că principalul suspect într-o anchetă de pedofilie era angajat la Brigada de Poliție Rutieră din Capitală. Poliţistul din Bucureşti acuzat că a molestat doi fraţi de cinci şi nouă ani într-un lift a fost pus sub acuzare pentru încă patru agresiuni. Trei dintre victime sunt tot copii, spun procurorii, și, chiar dacă în unele cazuri bărbatul de 45 de ani a fost filmat de camerele de supraveghe, acesta nu recunoaște faptele, insistând că imaginile ar fi, de fapt, trucate.