Un autobuz a lovit mai multe maşini şi a intrat într-un bloc. Cum explică STB accidentul

29 aprilie 2019 14:13   Național
Ultima actualizare:

Un autobuz Mercedes al Societății de Transport București a lovit mai multe mașini și s-a oprit într-un bloc, provocând daune mari, luni (29 aprilie), în zona Podului Basarab. Patru persoane au fost rănite ușor. Autobuzul ar fi avut o defecţiune la sistemul de frânare, arată primele informaţii. STB neagă însă această variantă şi susţine că şoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Autovehiculul va fi supus, marţi, unei expertize tehnice.

Şoferul autobuzului STB, care circula pe linia 163 şi în care nu se aflau călători, a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit două autoturisme parcate, după care autobuzul s-a oprit într-un bloc de pe Şoseaua Orhideelor din Sectorul 6. În accident au fost implicate şi două autoturisme aflate în mişcare. Patru persoane au fost rănite ușor. Este vorba despre şoferul autobuzului, conducătorii autovehiculelor aflate în mișcare și un pasager aflat într-unul dintre autoturisme. Victimele au fost transportate la Spitalul Universitar, conform digi24.ro.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidenului. Pentru că autobuzul avea viteză mare, autorităţilor le-a fost greu să îl scoată din faţada blocului unde a rămas înfipt.

Mai multe