Un autocar în care se aflau 21 de copii a luat foc în județul Botoșani

13 iulie 2021 9:49   Național
Ultima actualizare:

Un autocar în care se aflau 21 de copii a luat foc marţi dimineaţă, în judeţul Botoşani, pasagerii fiind evacuaţi, fără a fi înregistrate persoane rănite.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, un autocar în care se aflau 21 de copii a luat foc, marţi dimineaţă, pe o stradă din localitatea Dumeni, comuna George Enescu. 

“Conducătorul auto a observat că iese fum de la compartimentul motor, a evacuat imediat călătorii şi a sunat după ajutor. La faţa locului s-a deplasat un echipaj echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. Până la sosirea pompierilor, şoferul a împiedicat propagarea flăcărilor folosind mai multe stingătoare. Incendiul a fost stins în limitele găsite”, se arată în comunicat, conform News.ro.

Sursa citată menţionează că au ars materialele combustibile de la compartimentul motor, iar cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Mai multe