Un bărbat a murit ars într-un groaznic incendiu din cartierul Colentina
31 decembrie 2011 7:12
Național
Ultima actualizare:
Un bărbat de 38 de ani a murit în urma izbucnirii unui incendiu într-o casă din cartierul bucureştean Colentina. Evenimentul a avut loc noaptea trecută.
Potrivit realitatea.net, se pare că incendiul a fost provocat de o sobă. Şapte echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor.
"Incendiul a fost semnalat la ora 21.30", a declarat, pentru Mediafax, Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. Focul a izbucnit pe strada Escalei. nr. 80.
Echipajele de intervenţie care au venit la faţa locului au constatat că focul cuprinsese o casă şi anexele gospodăreşti, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 300 de metri pătraţi, a spus Vasile Daniel.