Un bărbat care a furat bijuterii de 1 milion de euro din Paris, prins de polițiștii din Neamț

9 decembrie 2020 14:33   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat de 30 de ani, din Săvineşti, judeţul Neamţ, căutat de autorităţile din Franţa pentru furt şi tâlhărie calificată, a fost prins de poliţiştii din Neamţ. El este cercetat după ce, în 2013, împreună cu alte persoane înarmate cu topoare şi ciocane, ar fi furat bunuri, bijuterii şi ceasuri de lux dintr-un magazin din Paris, transmite News.ro. Prejudiciul provocat de hoți este de 1,1 milioane de euro.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Neamţ, în colaborare cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti, au depistat, marţi, un bărbat de 30 de ani, din Săvineşti, care era urmărit la nivel internaţional întrucât pe numele acestuia există un mandat de arestare european emis de autorităţile judiciare din Franţa, potrivit News.ro.

Citește și:

Tată și fiică, hoți de bijuterii care costă cât o casă. Iată pe ce au pus mâna

Hoții au luat cu asalt magazinul de bijuterii înarmați cu topoare și ciocane

Bărbatul din Săvinești, Neamț, este cercetat pentru furt şi tâlhărie calificată. "În fapt, în cursul lunii octombrie 2013, cel în cauză, împreună cu alte persoane, având asupra lor arme, topoare şi ciocane, ar fi pătruns într-un magazin din Paris, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, bijuterii şi ceasuri de lux. Prejudiciul total a fost estimat la 1.100.000 de euro", arată sursa citată.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Miercuri, el va fi prezentat Curţii de Apel Bacău, pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Citește și:

Cum a reușit un român să fure bijuterii de 5 milioane de euro dintr-o bijuterie din Paris

Mai multe