Un bărbat cu un copil în brațe a amenințat că se aruncă de la etajul 8 al unui bloc din Capitală
Un bărbat cu un copil de 4 ani în brațe amenința că se aruncă de la etajul 9 al unui bloc din sectorul 6. La fața locului au ajuns zeci de echipaje de la poliție, ISU, inclusiv un punct de comandă. Din fericire, negociatorii au reușit să îl determine să renunțe la gestul necugetat.
Potrivit primelor informații, incidentul a survenit în urma unui conflct în familie. Bărbatul și soția lui s-ar afla în proces de divort, iar autoritățile au emis împotriva lui și un ordin de protecție.
Vineri dimineață, bărbatul și soția s-au certat, iar la un moment dat el și-a luat copilul de 4 ani amenintând că se aruncă de la etajul 8 cu el în brațe. Femeia a sunat imediat la 112 solicitând ajutorul polițiștilor.
Echipajul ajuns la fața locului a reușit să comunice cu bărbatul, iar în urma negocierilor acesta din urmă și-a abandonat planul. Bărbatul a fost imobilizat de trupele speciale ale poliției (SIAS) și va fi dus la secția 25 de poliție pentru audieri.