Un bărbat şi-a împuşcat mortal soţia într-un birou al unei firme din Bucureşti apoi s-a sinucis

10 mai 2017 12:19   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat şi-a împuşcat mortal soţia la firma de transport din Bucureşti la care aceasta lucra, apoi s-a sinucis, fiind găsit decedat câteva ore după crimă, în judeţul Călăraşi anunță news.ro

Potrivit Poliţiei Capitalei, Serviciul Omoruri a fost sesizat marţi în jurul orei 18.00, că, la o societate comercială din Sectorul 5 al Capitalei, o angajată în vârstă de 31 de ani a fost agresată şi împuşcată în cap de către soţul acesteia, care apoi a fugit.

Potrivit martorilor, bărbatul a venit la serviciul victimei, au mers amândoi într-un birou al firmei iar după aproximativ o oră suspectul a plecat. După două ore colegii de serviciu au găsit cadavrul fremeii

Potrivit anchetei, suspectul a tras în victimă cinci focuri cu un pistol cu bile.

După câteva ore de căutări, în timpul nopții, bărbatul, în vârstă de 45 ani, a fost găsit decedat, într-o comună din judeţul Călăraşi. Lângă el a fost găsită arma pe care a folosit-o la producerea faptei.

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că bărbatul deţinea legal un pistol cu bile, iar soţia acestuia nu a formulat plângeri la Poliţie că soţul său o agresează sau o ameninţă.

Potrivit unor surse judiciare, femeia lucra la firma de transport Eurostar, de pe Şoseaua Viilor nr. 9

Mai multe