Un bătrân imobilizat la pat a ars de viu
A avut o viaţă chinuită şi a murit cumplit. Era imobilizat la pat şi a scăpat ţigara aprinsă. A ars de viu în această dimineaţă în apartamentul cuprins de flăcări.
În această dimineaţă, 30 de locatari dintr-un bloc din Râmnicu Vâlcea au fost treziţi de pompierii care au venit să-i evacueze după ce apartamentul unui bătrân a fost cuprins de flăcări.
Focul a izbucnit în jurul orei 06.00, într-un apartament de la parterul unui bloc de pe Aleea Trandafirilor, scrie adevarul.ro. Din primele date, incendiul s-a produs din cauza unei ţigări aprinse pe care bătrânul imobilizat la pat a scăpat-o pe podea, în dormitor .
„Din păcate, bătrânul în vârstă de 70 de ani nu a mai putut fi salvat. Flăcările s-au extins foarte repede în tot dormitorul. Pentru a preveni alte incidente, toţi locatarii au fost evacuaţi până la stingerea incendiului. În acest moment, focul a fost lichidat”, a declarat Cătălin Popescu, purtător de cuvânt ISU Vâlcea, citat de adevarul.ro.
Medicii legişti urmează să stabilească dacă bătrânul a murit intoxicat cu fum sau din cauza şocului suferit când s-a văzut înconjurat de flăcări.