Un BMW a zburat peste parapetul de beton şi a izbit frontal o maşină de pâine. Şoferii au murit

3 septembrie 2017 18:20   Național
Ultima actualizare:

Accident înfiorător la intrarea în Iaşi! Un BMW care circula cu viteză mare a sărit duminică dimineaţă peste un parapet de beton şi a intrat în coliziune cu o maşină de pâine. Medicii au declarat decesul a două persoane, alta fiind internată în stare gravă la spital.

Evenimentul rutier s-a produs în cartierul ieşean Păcurari, pe raza localităţii Valea Lupului. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, vinovat de producerea accidentului ar fi un tânăr de 22 de ani, care se deplasa spre Iaşi cu un autoturism marca BMW. Din cauza vitezei excesive, acesta a sărit peste un parapet de beton ce desparte sensurile de mers în acea zonă. Zidul este pus tocmai pentru a asigura protecţia şoferilor de eventuale accidente rutiere. După ce a zburat peste parapet, bolidul s-a oprit în partea din faţă a unei autoutilitare Mercedes, în care se aflau un bărbat de 60 de ani şi un adolescent de 15 ani. Maşina aparţine, se pare, companiei Vel Pitar. Echipajele medicale şi cele de intervenţieâ au constatat decesul celor doi şoferi. Puştiul de 15 ani, care se afla în maşina de pâine, a fost transpotat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Acesta este conştient şi a fost diagnosticat cu o fractură de femur. “Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul”, spune Anca Vâjiac, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.

Vezi mai mult imagini pe adevarul.ro!

Mai multe