Un cameraman a fost ameninţat cu pistolul de un poliţist

10 februarie 2016 11:13   Național
Ultima actualizare:

Incident incredibil la Timișoara, unde mascații fac percheziții în 42 de locații, în căutarea unor traficanți de droguri. Se pare că un polițist i-a pus pistolul în piept unui cameraman de la o televiziune locală și ia- ordonat să se întindă pe asfalt.

Peste 40 de percheziţii au loc în această dimineață, miercuri 10 februarie, în Timiș, Caraș-Severin și Arad, pentru destructurarea unei rețele care se ocupa de trafic de droguri, informează Mediafax.

Rețeaua era condusă de cinci bărbați, toți recidiviști, și se ocupa de vânzarea de canabis, amfetamină și cocaină. La finalul perchezițiilor, 38 de persoane, membri ai rețelei, dar și consumatori, ar urma să fie duse la sediul DIICOT Timișoara la audieri.

Conform martorilor la percheziţii, un cameraman al unui post de televiziune local, care se afla pe stradă, ar fi fost amenințat cu pistolul de către unul dintre polițiștii de la Crimă Organizată, care ar fi pus pistolul la pieptul jurnalistului, după care i-ar fi cerut să închidă lampa de pe cameră și apoi să se culce pe asfalt, scrie pressalert.ro.

Cameramanul a fost lăsat să plece după intervenția colegei sale. Ulterior, când cameramanul filma din stradă percheziiţiile din curte, deci de pe domeniul public, poliţistul a venit din spate şi l-a lovit cu cotul din spate, spunându-i “nu te-ai potolit?”. Ulterior, explicaţiile au fost că totul s-a petrecut pe fondul stresului din timpul operaţiunii, deoarece suspectul căutat era considerat unul extrem de periculos, mai scrie pressalert.ro.

Mai multe