Un ciclon format în Marea Neagră ajunge în România. ANM anunță fenomene meteo extreme

17 iunie 2021 19:53   Național
Ultima actualizare:

Furtuni puternice lovesc România din această noapte. Un ciclon format în Marea Neagră va aduce rafale de vânt de până la 90 de km/h, iar, mâine, furtunile vor ajunge și în București. Meteorologii anunţă precipitaţii puternice, descărcări electrice şi căderi de grindină.

Elena Mateescu, director ANM, a vorbit despre fenomenele meteo extreme aşteptate în zilele următoare, inclusiv despre apariţia unui ciclon care se va forma în Marea Neagră şi care va ajunge şi în România.

Vineri, deasupra Mării Negre se va forma un ciclon, iar partea de sud-est a ţării va fi cea mai afectată. „Da, este posibil ca în continuare în jumătatea estică şi mai ales partea de sud-est a ţării, mă refer la partea de est a Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei să fie cele mai afectate mai ales începând de joi noaptea şi pe parcursul zilei de vineri de cantităţi de precipitaţii mai importante şi să discutăm pe parcursul perioadei cu precipitaţii care să depăşească în continuare la nivel local 30-50 l/mp şi de intensificări ale vântului pe perioada ploilor cu viteză de 45-50 km/h, să vorbim de vijelii şi izolat căderi de grindină", a spus Elena Mateescu, directorul ANM.

Meteorologii anunță vreme instabilă și descărcări electrice 

Vineri, meteorologii anunţă tot vreme instabilă. În estul şi sud-estul ţării precum şi în zonele montane şi submontane aferente vremea va fi instabilă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări susţinute ale vântului, iar îndeosebi prin acumulare local cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului, regimul termic va fi caracterizat de valori uşor mai mari decât cele specifice datei, iar cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi după-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în centru şi pe arii mai restrânse în rest. 

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp, izolat se vor înregistra cantităţi de apă însemnate şi vor fi căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 18 grade.  

Şi în Capitală se vor semnala averse şi descărcări electrice, condiţii în care, prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări îndeosebi ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.

Ciclonul format deasupra Mării Negre a făcut ravagii în Bulgaria 

Ciclonul care se formează în Marea Neagră a creat deja fenomene extreme în Bulgaria. În oraşul vecin de peste Dunăre, Ruse, s-au produs inundaţii.

Cu precădere a fost afectată zonă joasă din apropiere de Vama Giurgiu, unde câteva maşini au rămas blocate în apă. Pe bulevardul Marele Atanasov apa a fost atât de mare, încât un localnic a ieşit cu caiacul la plimbare. 

Mai multe