Un colos de opt tone se va prăbuși pe Pământ. Nu se știe unde
Un colos de peste opt tone se va prăbuși pe Pământ în câteva luni. Agenția spațială a Chinei a pierdut controlul primei sale stații spațiale, Tiangong-1, lansată în 2011, iar experții estimează că aceasta se va prăbuși pe Pământ în câteva luni.
Stația spațială chineză Tiangong-1 nu a mai fost văzută de China din septembrie 2016, iar experții sunt de părere că această construcție se va prăbuși pe Pământ în perioada octombrie 2017 - aprilie 2018, scrie dailymail.com. Speciliștii urmăresc cu îngrijorare traiectioria stației spațiale care se apropie din ce în ce mai mult de Terra.
Cu toate acestea, experții nu pot stabili cu exactitate locul impactului, momentul exact al căderii și aria de răspândire a resturilor.
”Pentru că se află într-o atmosferă densă, rata căderii este mai mare. Mă aștept să cadă peste câteva luni, undeva spre sfârșitul lui 2017 sau începutul lui 2018”, a declarat dr. Jonathan McDowell pentru The Guardian, un astrofizician de la Harvard University.
Se estimează că bucățile ce se vor prăbuși pe Pământ vor avea în jur de 100 kg și că se va întâmpla între octombrie 2017 și aprilie 2018.
Ce este Tiangong-1
Tiangong-1 este primul modul din China Station Station. Stația spațială este primul pas al acestei țări către obiectivul său final de a dezvolta, construi și exploata o mare stație spațială ca o prezență umană permanentă în Orbita joasă a Pământului. Staația spațială are o lungime de 10,4 m și are un diametru de 3,35 metri.Are o greutate de 8,506 kg.
Tiangong-1, care înseamnă ”Palatul Heavenly”, a fost lansat în septembrie 2011, cu speranța de a crea un complex spațial mai mare pe care China dorește să îl exploateze pe orbita Pământului în jurul anului 2020.