Un copil care se întorcea de la înmormântarea unui sinucigaş s-a spânzurat în drum spre casă

16 martie 2012 15:48   Național
Ultima actualizare:

Parchetul Vâlcea a făcut cunoscut abia joi, 15 martie, faptul că un minor de 10 ani a fost descoperit spânzurat, pe 10 martie, în localitatea Sălătrucel, în punctul Zăvoi, de creanga unui arbore.

„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul IPJ Vâlcea şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în vederea efectuării de cercetări. Pe măsura derulării anchetei, vom informa opinia publică", sunt singurele elemente menţionate în comunicat.

Micuţul provenea dintr-o familie săracă, cu mulţi copii, din cartierul Jiblea, oraş Călimăneşti. În două camere, cu pământ pe joc, locuiau vreo zece persoane: bunici de-ai băiatului, unchi, părinţi, fraţi. Până anul trecut micuţul a fost dat într-un centru de plasament, din Sibiu, dar odată întors acasă, era trimis frecvent la cerşit pe la bisericile din Sălătrucel şi Berislăveşti, el fiind cel care aducea mâncare celorlalţi din familie.

Vineri, 9 martie, băieţelul  a mers la parastasul unui tânăr de 20 de ani, din Berislăveşti, care se spânzurase. În ziua când tânărul sinucigaş a fost înmormântat, minorul a primit colaci şi ceva de-ale guri de la familia celui decedat.

În drumul spre casă, copilul s-a oprit în crâng, la şase kilometri de casă, şi cu ajutorul unei sfori sintetice şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de creanga unui copac.

A fost văzut de câţiva localnici abia a doua zi,  aceştia anunţând Poliţia din Călimăneşti. Dezinteresaţi, părinţii au sesizat poliţia că le-a dispărut copilul abia sâmbătă, 10 martie.

Mai multe