Un copil de 2 ani din Vaslui a fost strivit de un perete din chirpici

22 octombrie 2013 5:31   Național
Ultima actualizare:

Micuţul se afla în curte în momentul în care unul dintre pereţii casei a cedat şi s-a dărâmat, antrenând în cădere şi toaleta construită în exterior, potrivit rtv.net.

Mama copilului, care era băută, spune că s-a speriat, dar a chemat ambulanţa abia la două ore de la accident, pentru că băiatul începuse să se simtă tot mai rău.

"M-am speriat foarte tare, am avut noroc că eram lângă băiat şi l-am scos repede se sub peretele care a căzut peste el. Era un perete fără susţinere şi de aceea s-a desprins când a bătut vântul. Nu m-am gândit că este ceva foarte grav şi am sunat mai târziu la ambulanţă", a spus femeia.

"La Unitatea de Primiri Urgenţe Vaslui a fost adus de ambulanţă un pacient în vârstă de 2 ani. Prezenta policontuzii prin strivire. Rămâne internat în secţia Chirurgie Infantilă pentru investigaţii şi tratament", a declarat dr. Carmena Piseru, coordonatorul UPU Vaslui.

Băiatul accidentat mai are şase fraţi, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui va efectua o verificare pentru a vedea dacă cei şapte copii sunt crescuţi în condiţii de siguranţă.

Mai multe