Un copil de 6 ani a murit din cauza unui şofer care conducea beat

21 iunie 2019 21:18   Național
Ultima actualizare:

Dramă pe autostradă! Un şofer beat a curmat, ieri dimineaţă, trei vieţi, după ce a rulat pe contrasens, între Traian Vuia şi Timişoara, pe Autostrada Vestului. Maşina individului a izbit frontal un vehicul care circula regulamentar, iar coliziunea a dus la moartea a doi adulţi şi un puşti. Un al doilea copil se află în comă.

Accident grav, vineri dimineaţă, pe Autostrada A1, între Traian Vuia şi Timişoara, în dreptul nodului rutier Balinţ. Şoferul care a provocat dezastrul mergea pe contrasens şi a fugit de la locul coliziunii, dar a fost prins după câteva ore de poliţişti. „În jurul orei 04.35, am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier pe autostrada A1, km 447, sensul de mers Traian Vuia - Timişoara. În accident au fost implicate două autoturisme. Într-un autoturism se aflau trei adulţi şi doi copii, dintre care doi adulţi decedaţi, iar cei doi copii (6 şi 9 ani) au fost transportaţi la spital inconştienţi, stare comatoasă, împreună cu cel de-al treilea adult (tatăl copiilor), care nu a necesitat îngrijiri medicale”, au transmis cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

Unul dintre copii, Rareş Jurconi, un băiat de 6 ani, a murit la Spitalul „Louis Ţurcanu” din Timişoara. „Băiatul avea traumatisme craniene, toracice, a fost resuscitat aproape două ore. Al doilea copil din acest accident este în secţia de Terapie Intensivă, cu contuzie toracică şi craniană”, explică medicul Mihai Gafencu.

Şoferul fugar, Adrian Vasiliu, a fost descoperit lângă halta CFR Susani, în apropiere de localitatea Traian Vuia. Bărbatul de 43 de ani, din comuna Tomeşti (Timiş), avea o alcoolemie de 0,39 la mie în aerul expirat. Individul e acuzat de ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

«Copiii veneau de la Constanţa, unde au câştigat un trofeu»

Cei doi puşti făceau parte din echipa de copii CSC Ghiroda Junior. Micuţii fotbalişti reveneau acasă după turneul Cupa de Vară Farul 2019 de la Constanţa, pe care l-au şi câştigat, la ambele grupe: 2011 şi 2013. Rareş Jurconi nu a mai putut fi salvat de medici. “Copiii veneau de la Constanţa, unde au câştigat un turneu amical. A fost ca o vacanţă, au mers cu părinţi, cu bunici. Sunt copilaşi de 6 ani. Din păcate, Rareş a murit, iar Cristofer este la spital, din cauza unui nebun”, spune, pentru adevarul.ro, Alin Miloş, coordonatorul clubului de la Ghiroda. „Rareş, vei fi mereu campion în sufletele noastre şi ale colegilor tăi”, transmite Angela Drăghia, din partea conducerii clubului CSC Ghiroda. 

Mai multe