Un copil din București a murit după ce a fost lovit de o maşină

19 septembrie 2016 8:09   Național
Ultima actualizare:

Tragedie în Capitală, duminică seară. Un copil de opt ani a murit pe strada Lizeanu din Bucureşti, după ce, speriat de un câine, a ajuns pe carosabil şi s-a lovit cu capul, în cădere, de bara unui autoturism aflat în mers, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu, a declarat că fratele mai mare al copilului a încercat să-l prindă de mână, dar nu a reuşit.

Potrivit lui Munteanu, copilul şi fratele său locuiau aproape de zona în care s-a produs accidentul.

Echipajul medical care a ajuns la locul accidentului a încercat să îl resusciteze pe băiat mai bine de o oră, însă nu a mai reuşit să îl salveze, fiind declarat decesul la ora 21.04.

Mai multe