Un gorjean pescuiește în gropile din asfalt

22 februarie 2018 21:28   Național
Ultima actualizare:

Un tânăr din comuna gorjeană Stănești a gândit o formă inedită de protest: pescuiește în fiecare groapă de pe traseul de 4 km pe care-l parcurge zilnic pentru a merge la serviciu.

Constantin Sichitiu (29 de ani) a afirmat că și-a avariat mașina de mai multe ori circulând pe acest sector de drum care arată deplorabil! Este vorba desre DJ 664A, care face legătura între comuna Stănești și municipiul Târgu Jiu. Tânărul postează fotografiile pe rețeaua de socializare și speră ca ajutoritățile să facă ceva!

”Cauciucul a făcut explozie după ce am intrat într-o groapă. A plouat și nu se mai vede cât de mare este groapa. A venit și o mașină din față și nu puteam să ocolesc groapa”, a spus Constantin Sichitiu. Gropile ajung la un diametru de 7-20 cm adâncime. Autoritățile locale spun că bugetul necesar reparațiilor a fost aprobat, iar drumul va fi reparat în 6 luni. 

Mai multe