Un medic și-a petrecut ziua de naștere operând un deținut bolnav de Covid, ce înghițise o baterie

20 octombrie 2020 17:56   Național
Ultima actualizare:

Zi de naștere memorabilă pentru un medic din Galați. Și-a petrecut-o operând un deținut care înghițise o baterie de telecomandă. Pacientul avea și Covid-19, astfel că emoțiile, munca și procedurile stricte în astfel de cazuri l-au determinat pe chirurg să povestească întreaga experiență pe pagina sa de socializare.

Zi de naștere memorabilă pentru un medic din Galați

„Se spune că de ziua ta ar trebuie să faci ceva memorabil. Mulți se gândesc la chefuri, excursii și alte alea de tipul ăsta. Nu știu cum se face dar de câțiva ani o nimeresc de nu se poate. Anul trecut în vizită la Paris mi-am făcut rost de un virus la ....'vestibular" de nu m-am ținut pe picioare câteva zile, vizitând sistemul sanitar francez. Anul ăsta mi-am început ziua fiind în gardă, operând un individ, ce a înghițit o baterie de la telecomandă și care s-a dovedit și Covid pozitiv. Am facut și noi haz de necaz, întrebând însoțitorii dacă au adus și restul telecomenzii să i-o întregim în stomac. În concluzie, omul ne-a pus pe jar toată noaptea, cu respectarea circuitelor, cu echiparea, cu dezechiparea și alte alea. Vă dați seama că a devenit o zi memorabilă, doar că am venit acasă făcut deja ....secreție nazală”, a povestit, pe Facebook, medicul Paul Ichim.

Deținutul se automutilase

Incidentul a fost confirmat și de conducerea Penitenciarului Galați, precizează Digi 24. Într-un comunicat de presă, autoritățile au relatat că deținutul a înghițit în mod intenționat bateria și s-a tăiat pe față cu un cuțit. După operație, el a fost transferat la spitalul penitenciar Rahova pentru a primit tratament anti-Covid. „În data de 17.10.2020, în jurul orei 19:50, o persoană privată de libertate custodiată de Penitenciarul Galați a anunțat supraveghetorul din cadrul secției de deținere că, din motive personale, și-a provocat mai multe plăgi tăiate la nivelul obrazului și a înghițit un acumulator pentru telecomandă. Persoana în cauză a fost prezentată de îndată la o unitate spitalicească din rețeaua sanitară publică, unde s-a intervenit chirurgical. Cu această ocazie s-a procedat și la testarea pentru SARS-CoV-2, rezultatul fiind pozitiv. În consecință, pentru asigurarea tratamentului postoperator și a celui specific COVID-19, persoana privată de libertate a fost transferată la Penitenciarul Spital București – Rahova. Tratamentul este asigurat în cadrul secției ATI, destinată gestionării problematicilor indicate. În prezent starea sa de sănătate este stabilă”, au anunțat reprezentanții Penitenciarului Galați.

Mai multe