Un militar şi-a strâns iubita de gât, în plină stradă

15 iunie 2012 16:43   Național
Ultima actualizare:

Un militar de elită din Iaşi, care făcea parte dintr-un batalion care a luptat în Afganistan, a încercat ieri să îşi ucidă iubita, în plină stradă.

Sebastian Mistreanu a lovit-o şi a strâns-o de gât pe femeie, victima fiind scoasă din mâinile lui de către un trecător.

Imediat după incident, bărbatul, îmbrăcat în haine militare, a urcat într-un taxi aflat în zonă şi a dispărut.

El s-a întors apoi la unitatea militară, unde şi-a dat demisia. Victima, în vârstă de 47 de ani, a fost transportată de către un echipaj SMURD la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, dar se află în stare bună.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au demarat o anchetă şi îl cercetează pe militar pentru încălcare de consemn.

În cazul în care Paraschiva P. (47 de ani) va depune plângere, cercetările vor fi extinse.

Cei doi avuseseră o relaţie amoroasă, dar între timp femeia s-a împăcat cu soţul ei şi nu mai dorea continuarea legăturii cu militarul.

Sebastian Mistreanu lucra la batalionul Lupii Negri din 2004.

Ultima evaluare psihologică a făcut-o în noiembrie 2011, fiind declarat apt.

El a participat la misiuni în Irak şi Afganistan, ultima dintre ele fiind în 2010.

Mai multe