Un nou spital va fi construit la Sibiu. Care este valoarea totală a investiției
Consiliul Judetean Sibiu anunţă că a obţinut Autorizaţia de Construire a Noului Spital Judeţean. Documentul reprezintă ultima etapă de avizare şi primul pas prin care instituţia poate depune proiectul în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile. Unitatea va avea 805 paturi, pentru copii şi adulţi, şi va fi construită pe cinci etaje. Valoarea investiţiei este estimată la peste 970 de milioane de lei.
”Consiliul Judetean Sibiu a obţinut vineri, 6 august, Autorizaţia de Construire a Noului Spital Judeţean. Conform autorizaţiei, lucrările de execuţie ale Noului Spital Judeţean trebuie să fie demarate până în luna august 2023 şi se vor desfăşura pe o perioadă de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere”, a transmis Consiliul Judeţean Sibiu într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că documentul reprezintă ultima etapă de avizare şi primul pas prin care instituţia poate depune proiectul în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile.
Prin obţinerea Autorizaţiei de Construire a Noului Spital Judeţean suntem cu un pas mai aproape de un moment pe care toată comunitatea din judeţul nostru şi nu numai îl aşteaptă. Acesta va fi construit ţinând cont de standardele actuale de mediu impuse de Uniunea Europeană, complet digitalizat şi cu servicii medicale şi costuri eficientizate. Noul Spital Judeţean va fi o clădire a viitorului care să inspire actualele generaţii pentru a înţelege actul medical în noua perspectivă şi la un nivel cât mai ridicat al performanţelor”, a precizat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Potrivit CJ Sibiu, noul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă va fi construit la ieşirea din oraş şi va avea un număr de 805 de paturi pentru adulţi şi copii. Clădirea va fi construită pe 5 etaje, parter şi demisol, suprafaţa construită fiind de 21.500,40 mp. Pe lângă construcţia efectivă se vor amenaja pe o suprafaţă de 153.443,2 mp un număr de 973 de locuri de parcare, spaţii verzi, alei pietonale şi benzi de circulaţie auto. Valoarea construcţiei este estimată la 970.742.920 lei, fără TVA, conform autorizaţiei
”Totodată, proiectul Noului Spital Judeţean are la bază principii sustenabile de construire bazate pe optimizarea costurilor, pe soluţii de management sanitar complet digitalizate, pe un sistem de monitorizare şi control centralizat, dar şi pe soluţii de management eficient al consumurilor şi al mentenanţei clădirii. Clădirea îndeplineşte conceptul nZEB 30% (nearly Zero-Energy Building reprezintă un indicator asociat unei clădiri cu consum de Energie aproape Zero). Necesarul de energie va fi acoperit în mare măsură din surse regenerabile care sunt prevăzute în proiect”, a mai transmis CJ Sibiu.