Un pompier a murit zdrobit de un copac
Un pompier de 43 de ani de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a murit, azi dimineaţă, după ce a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea unui drum judeţean. Fratele său, în vârstă de 48 de ani, a fost rănit.
Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc pe drumul judeţean Roşieşti - Gara Roşieşti, după ce pompierul, aflat la volanul maşinii sale, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat într-un copac de pe marginea şoselei, transmite Mediafax.
Din primele cercetări a reieşit că, din cauza neadaptării vitezei, într-o curbă la stânga, maşina a derapat, s-a rotit pe şosea, după care s-a oprit în copac.
Fratele său, care se afla în drepata, a suferit policontuzii și a fost dus la spital.
Pompierul se afla în concediu de odihnă.