Un primar a furat aparatul de lustruit pantofii din hotel. A zis că a fost o glumă
Primarul comunei Mihăeşti, județul Vâlcea, Constantin Bărzăgeanu (PNL) a fost surpins în timp ce lua un aparat dintr-un hotel în care era cazat. Scena filmată de camerele de supraveghere a fost dată publicităţii.
Scene ciudate au fost filmate într-un complex hotelier din Băile Felix, judeţul Bihor. Un primar vâlcean a fost surprins, cu ajutorul camerelor de supraveghere, furând un aparat de lustruit pantofii din hotel, scrie adevarul.ro.
Primarul comunei Mihăeşti – Vâlcea, Constantin Bărzăgeanu (PNL) a fost surpins în timp ce lua un aparat dintr-un hotel în care era cazat. În imagini se vede clar cum omul scoate peria electrică din priză şi apoi se suie în lift.
Primarul Constantin Bărzăgeanu a spus că a fost o glumă
Constantin Bărzăgeanu a declarat reporterilor de la Kanal D că a făcut o glumă proastă, un pariu, fără să fie în stare să-şi explice gestul. Alesul local se afla în staţiunea Băile Felix la un curs pe teme de combatere a corupţiei în instituţiile publice, scrie aceeași sursă.
Primarul nu a fost deconspirat imediat, ci după o perioadă, pentru că, inițial, administratorii hotelului erau convinşi că aparatul s-a defectat şi a fost trimis la reparat.
Cu ajutorul camerelor de supraveghere au descoperit ce se întâmplase de fapt, cum un client plecase cu el şi la scurtă vreme au aflat şi identitatea acestuia. Aşa au decis să dea publicităţii imaginile. Mai mult, ei au declarat că, dacă vâlceanul nu va preda aparatul înapoi, vor depune plângere. Bărzăgeanu riscă dosar penal pentru furt. Cel mult, având în vedere prejudiciul de 500 de lei, se va alege cu o amendă şi mai ales cazier.