Un român s-a bătut cu polițiștii din Franța după ce l-au prins cu acte false

10 noiembrie 2021 21:40   Național
Ultima actualizare:

Românii șochează din nou autoritățile din Europa cu violența de care dau dovadă. Un român, în vârstă de 37 de ani a fost condamnat marți la închisoare de un tribunal din Franța după ce a rănit doi polițiști care l-au prins cu acte false. Românul era pasager într-un autocar care se îndrepta spre Anglia

Evenimentul a avut loc în localitatea Coquelles, în zona Pas-de-Calais, după ce pasagerii unui autocar, care venea din România și se îndrepta spre Marea Britanie, a fost oprit de polițiștii francezi pentru un control de rutină . În autocar erau mai mulți pasageri români iar când unul dintre ei și-a prezentat actele s-a descoperit că pașaportul nu îi aparținea scriu cei de la stiridiaspora.ro. 

Cum a reacționat românul când polițiștii au vrut să-l ducă la secție 

Potrivit polițiștilor nimic nu anunța izbucnirea de furie pe care urma să o aibă românul. Bărbatul stătea liniștit, dar când un agent care avea în mână actele sale i-a întors spatele pentru a ieși pe ușa autocarului, suspectul l-a lovit puternic cu pumnul în față. Pe el au sărit atunci mai mulți agenți dar dezlănțuit, s-a luptat cu toți. A fost imobilizat dar a continuat să se zbată și a fost necesar să fie pus la pământ pentru a fi încătușat. A fost liniștit doar după ce a fost lovit cu bastoanele de mai mulți agenți. În timpul arestării, un alt polițist a fost rănit la antebraț.  

 Ce a declarat suspectul la poliție   

La secție, românul de 37 de ani a declarat că a folosit pașaportul fratelui său pentru că i s-a interzis să călătorească în Marea Britanie, în urma condamnărilor pe care le are pentru furturi. El a vrut să ajungă din România în Anglia pentru a se alătura familiei sale care locuiește acolo. Despre suspect s-a descoperit că era recidivist și că avea condamnări atât în România cât și Anglia la peste 16 ani de închisoare cu executare. Magistrații  l-au condamnat la două luni de închisoare cu executare și I-au interzis accesul pe teritoriul francez timp de un an. De asemenea, românul trebuie să despăgubească polițistul lovit în față cu 300 euro pentru prejudiciul suferit, precum și o amendă penală de 400 euro.

Citiți și

Zeci de români prinși cu teste Covid false, în două autocare la granița dintre Spania și Franța

Accident grav produs pe o șosea din Franța de doi români care au furat un microbuz

Mai multe