Un șofer din Vaslui a fost împușcat în cap de un polițist. A murit la spital

15 martie 2018 14:40   Național
Ultima actualizare:

Bărbatul a coborât din mașină și a fugit, după ce a fost somat să oprească. Acesta a fost împușcat în cap, iar la fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD.

UPDATE: Tânărul de 26 de ani a murit la spital

Conform medicilor Spitalului Județean Vaslui, bărbatul a decedat în jurul orei 15.00. Poliția a deschis o anchetă și, deocamdată, se bazează pe declarațiile agentului de la Rutieră, care a spus că arma s-a descărcat accidental. Agentul l-a somat verbal pe fugar, apoi a executat un foc în plan vertical, susține polițistul.

Martorii au declarat pentru ziarul Vremea Nouă că tânărul se urcase la volanul mașinii deși avea permisul de conducere suspendat. În momentul în care polițistul i-a făcut semn să oprească mașina, acesta a oprit-o, însă a abandonat-o și a fugit. În acel moment, a fost urmărit de poliţist, fiind împușcat în cap de acesta.

La fața locului au sosit echipaje de Poliție, Jandarmerie și Ambulanță. Tânărul a fost preluat de o Ambulanță SMURD și a fost transportat cu elicopterul la Iași. Potrivit primelor informaţii, tânărul este în stare gravă. 

Mai multe