Un tânăr construieşte laptopuri din rebuturi pentru elevii sărmani: "Stau noaptea și le repar, fac totul din pasiune"

14 decembrie 2020 7:56   Național
Ultima actualizare:

Nobleţe sufletească! Pasionat de electronică, un tânăr dintr-un sat tulcean s-a gândit să-i ajute pe copiii fără posibilităţi materiale. Dumitru Cioran meştereşte laptopuri, atât de necesare puştilor pentru şcoala online. Iniţiativa sa a fost bine primită de oameni, care vor să-i trimită aparate stricate, din care să utilizeze componentele încă bune.

Într-un sat aflat la poalele Munţilor Măcin, Dumitru Cioran (30 de ani) adună laptopuri stricate de la cunoscuţi, iar din componentele pe care le poate salva face laptopuri funcţionale pe care le oferă copiilor fără posibilităţi de la Şcoala Gim­nazială din Greci, (Tulcea). Tânărul a donat până acum trei laptopuri construite de el şi are în lucru alte două. Totul a început în atelierul său din satul Greci, unde se joacă, încă de la vârsta de 7 ani, cu aparatele electronice: le demontează şi le asamblează la loc. A început chiar şi o facultate de profil, dar a abandonat cursurile şi a plecat la muncă în străinătate. După ani petrecuţi în Anglia, tânărul s-a întors în satul natal, unde a deschis un atelier de tâmplărie.„Vorbind cu sora mea, care este director la şcoala din Greci, am aflat că sunt copii buni la învăţătură care nu au acces la un dispozitiv electronic. Am fost puţin dezamăgit de situaţie, deoarece n-au prea fost ajutaţi de stat. Dacă într-o familie sunt doi - trei elevi, ce se întâmplă? E destul de greu să facă ore, pe rând, la un singur telefon mobil”, spune Dumitru pentru adevarul.ro. Prin urmare, s-a decis să facă prima donaţie: un laptop mai vechi, pe care el nu-l folosea. Văzând bucuria copilului care l-a primit, i-a venit ideea de a-i ajuta în continuare.

Primul pas a fost să ia laptopuri stricate de la cunoscuţi. Din componentele acestora, a reuşit să facă un laptop bun.

A promovat ideea pe un grup online şi imediat a început să primească aparate stricate. După multe nopţi petrecute în atelierul său, au fost gata şi următoarele două laptopuri.

„Mă străduiesc să ajut cât mai mulţi elevi. Stau noaptea şi le repar, fac totul din pasiune”, se confesează tulceanul.

Cel mai recent laptop l-a dat unei fete care este în clasa a VI-a, cea mai bună elevă din şcoală. Copila şi surioara ei, care învaţă la fel de bine, foloseau un telefon cu camera defectă. Înainte de a dărui un calculator, Dumitru Cioran se asigură că acel copil poate avea şi conexiune la internet. El convinge familia să facă un abonament standard, care costă 30 de lei pe lună. 

Dumitru merge personal la casele copiilor pentru a le duce în dar calculatorul şi e încântat când vede entuziasmul lor. „Avem şi familii dificile. Eu nu vreau ca laptopul dat astăzi unui copil să fie mâine scos la vânzare de părinţi”. 

Click! spuneLa începutul pandemiei, Dumitru a adus din străinătate combinezoane speciale pe care le-a donat cadrelor medicale de la Spitalele din Tulcea şi Măcin. Spune că uneori este greu să faci bine, deoarece nu întotdeauna găseşti deschidere din partea unor autorităţi. Dumitru Cioran poate fi contactat pe pagina sa de Facebook.

Mai multe