Un tânăr de 25 de ani are nevoie de ajutorul tău
Viața lui Daniel a atârnat doar de un fir de ață, dar a găsit puterea să lupte și să spere. Viața lui s-a schimbat radical la începutul acestui an, când a fost diagnosticat cu un cancer agresiv la plămâni. După ce medicii români i-au spus că tumora sa nu este operabilă, Daniel a apelat și la specialiști din străinătate.
”Cu toate că mi-a fost teamă, am decis să lupt. Pe 20 iunie 2018 am fost supus unei intervenții chirurgicale la spitalul AKH din Viena, prin care mi-a fost extirpat plămânul stâng. Totul a decurs foarte bine, plămânul drept preluând toate funcțiile. Singura șansă pentru a mă recupera complet este să continui tratamentul de specialitate la spitalul AKH din Viena, dar am nevoie de ajutorul vostru! Costurile totale se vor ridica la aproximativ 110.000 euro”, spune Daniel.
Cei care doresc să-l ajute pot dona în următoarele conturi deschise la Unicredit Bank pe numele meu Bușă Daniel: RO69BACX0000001179764000 - cont Lei; RO15BACX0000001179764002 - cont Euro.