Un tânăr dispărut în munţi vrea să se sinucidă pentru că este posedat de diavol
Un tânăr dispărut în Sinaia este căutat de ieri de salvamontişti, după ce în rucsacul acestuia s-a găsit un bilet în care şi-a manifestat intenţia de a se sinucide.
Potrivit b1.ro, băiatul a scris în biletul de adio că vrea să-şi ia viaţa deoarece este posedat de diavol. El este căutat acum pe drumul de vară dintre cotele 1400 - 2000.
„Nu am reușit (n.r. să-l găsim), am căutat ieri și astăzi, nu am reușit să găsim absolut niciun indiciu. Se numește Drăgan David, doar atât am găsit în biletul de adio, spunea că este posedat de draci și vrea să își curme viața. Astăzi am organizat o acțiune mai amplă de căutare cu zece salvamoniști și șase jandarmi, de la drumul de vară spre Vânturiș, am luat fiecare drum în parte, suntem încă în căutări”, a declarat Nicolae Cojanu, șeful Serviciului de Salvamont Sinaia.
Rucsacul băiatului a fost găsit sâmbătă, de către un grup de turişti. Din primele informaţii, se pare că acesta a fost abandonat în urmă cu mai multe zile, ipoteză ce-i scade tânărului şansele de supravieţuire.
Salvamontiștii vor continua căutările și în următoarele zile.