Un tânăr indian căzut de la etaj când încerca să scape de agresori

18 mai 2018 19:31   Național
Ultima actualizare:

Un student indian, de 23 de ani, a căzut de la etajul al patrulea dintr-un bloc din Capitală şi a murit.

Acesta a încercat să fugă din apartamentul în care era ţinut sechestrat de doi bărbaţi. Potrivit Poliţiei Capitalei, tragedia s-a petrecut pe 6 mai, atunci când tânărul ar fi fost racolat de agresori, în zona Pieţei Sudului, şi dus în locuinţa unuia dintre ei, acolo unde i-au furat banii şi cardurile, după care l-au bătut ca să le spună codurile PIN. Imediat ce proprietarul a plecat ca să cumpere diverse lucruri cu sumele obţinute, victima, rămasă în grija celui de-al doilea, a încercat să scape.

A ieşit pe balcon cu gândul de a ajunge la vecin, moment în care s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol. Nu a mai putut fi salvat, iar cei doi agresori au fost arestaţi ieri preventiv, fiind acuzaţi de tâlhărie şi de lipsire de libertate urmată de moartea victimei. 

Mai multe