Un taximetrist refuzat de o prostituată s-a răzbunat pe polițiști: «Vă dezbrac pe toţi!»
Condamnat! Un taximetrist din Galaţi, în vârstă de 64 de ani, şi-a aflat pedeapsa, după ce a provocat un scandal de proporţii. Refuzat de o prostituată, individul a început să înjure şi s-a şicanat cu mai mulţi poliţişti în trafic. Oamenii legii au fost nevoiţi să folosească spray lacrimogen pentru a-l imobiliza pe şoferul turbulent.
Mihai Petrea a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Galaţi la un an şi 6 luni de închisoare pentru ultraj, pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere. Condamnat în trecut pentru proxenetism, tăinuire şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, individul de 64 de ani a creat haos în zona ”Nalba” din Galaţi, în urmă cu doi ani. Conform poliţiştilor, o prostituată se afla în zonă pentru a atrage clienţi, dar când Petrea i-a propus să întreţină relaţii sexuale, a fost refuzat. Nervos, taximetristul a început s-o ameninţe şi să-i adreseze cuvinte jignitoare, astfel că la scurt timp a venit un echipaj de poliţie, căruia prostituata îi ceruse ajutorul.
«Doar ministrului îi arăt actele»
Petrea nu s-a potolit şi a început să-i jignească pe agenţi: “Vă dezbrac pe toţi!”. Mai mult, el a spus răspicat „că numai ministrului îi voi prezenta documentele”. Când unul dintre poliţişti a introdus mâna prin geamul deschis al portierei stânga faţă cu intenţia de a scoate cheile din contact, taximetristul a pornit autoturismul. Omul legii a fost zgâriat la mână când a tras-o afară, pentru a nu fi târât de maşină, scrie adevarul.ro. Un al doilea echipaj de poliţişti a venit la scurt timp, iar pentru că Petrea se blocase în taximetru, oamenii legii au pulverizat spray lacrimogen în habitaclu. În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să deschidă portiera, l-au imobilizat pe şofer şi l-au urcat într-o ambulanţă, care l-a dus la spital. La verificarea automobilului, poliţiştii au descoperit la oglinda retrovizoare o minicameră video în stare de funcţionare, care a surprins toată tărăşenia.
Prima instanţă l-a condamnat la un an şi 6 luni de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel Galaţi a fost mai blândă: pedeapsă sub supraveghere. ”Inculpatul este în prezent o persoană în vârstă, care, după ce a fost condamnat anterior, în prezent s-a integrat social şi nu a mai comis alte infracţiuni timp de şapte ani de la liberarea condiţionată”, a motivat instanţa de apel.