Un TIR cu 250 de oi s-a răsturnat în județul Tulcea. 100 de animale au murit

1 august 2021 19:59   Național
Ultima actualizare:

100 de oi (dintr-un total de 250) au murit după ce un TIR în care erau transportate s-a răsturnat pe o șosea din județul Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, accidentul a avut loc duminică, 1 august, după ora 17, pe DJ 222 B, în apropierea localității Ceamurlia de Sus.

În accident a fost implicat un TIR încărcat cu oi, care s-a răsturnat în afara șoselei.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două echipaje de salvatori din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.   Conducătorul auto a fost monitorizat de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital. Din nefericire, aproximativ 100 de oi din cele 250 aflate în autotren au decedat.Proprietarul animalelor a trimis un alt auto pentru preluarea animalelor.   Pompierii au asigurat măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor şi îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile (carburanţi şi ulei).

Mai multe