Un tramvai a luat foc în apropiere de AFI Cotroceni, în București
23 august 2017 8:43
Național
Ultima actualizare:
Un tramvai de pe linia 25 a luat foc miercuri dimineață în București, pe bulevardul Timișoara, în zona mall-ului AFI Cotroceni.
Conform pompierilor, de sub o garnitură a început să iasă fum, iar la sosirea echipajului niciun pasager nu se afla în tramvai. Traficul este restricționat în zonă.
Din primele informații, incindentul s-a petrecut miercuri dimineață pe bulevardul Timișoara, în zona AFI Cotroceni, iar traficul rutier a fost restricționat pe sensul către Răzoare. Două persoane au suferit atacturi de panică, iar alte patru acuză dureri la membrele inferioare, astfel că vor fi transportate la spital pentru investigații.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere incendii, dar și de descarcerare.