Un tren a luat foc în Hunedoara! Traficul feroviar a fost blocat

12 august 2015 9:18   Național
Ultima actualizare:

Traficul feroviar a fost blocat în Judeţul Hunedoara, între Simeria şi Petroşani. Cinci trenuri în care se aflau 900 de persoane au fost oprite marţi (11 august), după ce o locomotivă a unui tren de marfă a luat foc în zona Merişor.

Pompierii nu au reuşit să ajungă până la locul incendiului, din cauza traseului foarte dificil. Călătorii au avut mai bine de şase ore de aşteptat, iar unii dintre ei au fost trimişi cu autocare spre destinaţia unde trebuiau să ajungă, potrivit Digi24. Locomotiva unui tren de marfp a luat foc, între Merilor şi Băniţa, din cauza unui scurt circuit care s-a produs la sala motoarelor. Zona greu accesibilă a făcut munca pompierilor mult mai grea.

Reprezentanţii căilor ferate au hotărât decuplarea liniilor de înaltă tensiune de la curent, pentru siguranţa traficului feroviar. Călătorii s-au confruntat cu lipsa hranei şi a apei timp de mai multe ore, până când autorităţile s-au decis să îi trimită pe oameni la destinaţie pe rute ocolitoare. 

Mai multe