Un tren plin cu sucuri s-a răsturnat în Craiova! Ce se întâmplă cu pasagerii

30 septembrie 2019 11:36
Ultima actualizare:
Vagonul care s-a răsturnat era încărcat cu sucuri Fotografii: CFR Infrastructură

Calea ferată pe raza Regionalei Craiova este închisă. Asta după ce un tren marfar al CFR Marfă a blocat circulația. Două vagoane din componența acestuia au deraiat, iar un altul s-a răsturnat. Pasagerii din trenurile de călători sunt transbordați cu microbuzele.

Incidentul s-a petrecut astăzi, 30 septembrie, în jurul orei 8.10, între stațiile Drobeta Turnu Severin Mărfuri și Valea Albă.

Trenul marfar avea în componență 41 de vagoane, iar trei dintre ele au sărit de pe șine: unul s-a răsturant, iar ale două au deraiat.Vagonele erau încărcate cu suc și urmau să ajungă în Capitală, pe relația Sudrigiu - București Vest. Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii deraierii, dar comisia de investigații se află la fața locului pentru a le stabili.

Acum se încearcă repunerea pe șine a vagoanelor cu ajutorul utilajelor. Dar, până atunci, sunt probleme cu pasagerii celorlalte trenuri, care tranzitează zona.

”Până la finalizarea intervențiilor din zona deraierii, Regionala CF Craiova asigură transbordare cu mijloace auto între stațiile Prunișor - Drobeta Turnu Severin pentru călătorii din trenurile care tranzitează zona respective”, au anunțat reprezentanții CFR Infrastructură.

Alte două vagoane au deraiat și urmează să fie repuse pe șine
Mai multe