Un vasluian de 74 de ani şi-a stropit concubina cu diluant şi i-a dat foc. Bărbatul este la a treia crimă!

14 august 2012 20:16   Național
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au declanşat cercetările în cazul unui recidivist acuzat că şi-a ucis concubina cu o cruzime ieşită din comun, potrivit anchetatorilor, după ce şi-a incendiat concubina pe care apoi a ţinut-o închisă în casă, unde femeia a ars ca o torţă vie, informează Mediafax.

Potrivit primelor cercetări ale anchetatorilor, Ion Tălpean a stropit-o pe femeia de 68 de ani cu o sticlă de un litru cu diluant, iar apoi i-a dat foc. Ulterior, bărbatul a ieşit din casă, acolo unde a avut lor întreaga scenă, şi a ţinut de uşă astfel încât concubina lui să nu poată ieşi.„În urma cercetărilor la faţa locului, am descoperit urme de scrijelituri de unghii pe interiorul uşii, cum probabil victima încerca să iasă. Din păcate, nu a reuşit şi, în consecinţă, s-a refugiat într-o cameră din locuinţă, s-a dezbrăcat de haine şi a încercat să intre sub un pat. Cu excepţia unei părţi din abdomen, femeia a ars complet, murind în chinuri groaznice. De aceea, având în vedere cruzimea cu care a comis crima, autorul va fi cercetat pentru omor deosebit de grav”, a declarat, marţi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Ovidiu Berinde.

Principalul suspect al crimei a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri de gradele doi, trei şi patru pe 50 la sută din suprafaţa corpului, prognosticul medicilor în privinţa şanselor sale de supravieţuire fiind unul rezervat.

Bărbatul a suferit aceste arsuri după ce, în momentul în care şi-a stropit concubina cu diluant, şi-a dat şi lui din greşeală pe haine cu substanţa inflamabilă. Ulterior, când a incendiat-o pe femeie, hainele i-au luat şi lui foc. Bărbatul a reuşit, totuşi, să ajungă până la vecini, aceştia solicitând intervenţia ambulanţei.

În urma studierii cazierului lui Ion Tălpean, procurorii au constatat că autorul se află deja la a treia crimă în ultimii 37 de ani. Prima dintre ele a fost comisă în 1975, pentru care bărbatul a stat încarcerat 16 ani. A doua crimă a avut loc în 1997, însă a reuşit să fie eliberat condiţionat după numai trei ani de puşcărie.

Mai multe