Un weekend ca de vară!

29 septembrie 2012 16:18   Național
Ultima actualizare:

Deşi ne aflăm în plină toamnă, temperaturile ridicate de afară i-au scos pe bucureşteni din case. Ieri s-au organizat târguri, festivaluri, concursuri, iar parcurile au fost arhipline.

La crosul Casiopeea, desfăşurat ieri dimineaţă în Parcul Tineretului, au participat peste trei mii de persoane care au alergat pentru o cauză nobilă: s-au strâns bani cu care vor fi cumpărate proteze mamare pentru femeile ce suferă de cancer mamar.

Nu au lipsit nici vedetele: Florentina Opris, actriţa Medeea Marinescu, Laura Badea şi Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.

În timp ce maratonul din Tineretului era în plină desfăşurare, în Parcul Tei, Primăria sectorului 2 a organizat un concurs canin la care au participat proprietarii de câini comunitari.

În Piaţa Obor, "Luna Recoltei" a adunat laolaltă iubitorii de must, mici, mâncăruri tradiţionale şi muzică populară, iar la Târgul de Pâine din Parcul Naţional bucureştenii s-au delectat cu papanaşi, plăcinte, cozonaci, turte, pâine la ţest şi bulz.

Toate acestea pe ritmurile muzicii Mariei Ciobanu, invitată specială a evenimentului.

În parcul Izvor s-a dat startul Bike Fest 2012, eveniment organizat în scopul promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ.

Şi în ţară au avut loc tot felul de festivaluri de toamnă, care celebrează „recolta", cu must, struguri, miere şi produse tradiţionale.

3.000 de persoane la cros. La Crosul Casiopeea din parcul Tineretului au participat nume cunoscute ale showbizului românesc, dar şi al sportului de performanţă: Florentina Opriş, Medeea Marinescu, Laura Badea şi Ruxandra Dragomir.

„Acest cros a fost organizat pentru a ajuta femeile cu probleme de sănătate, iar cu banii strânşi se vor cumpăra proteze mamare", ne-a declarat Florentina Opriş.

Hai şi tu la must! „Luna Recoltei" a debutat anul acesta în Piaţa Obor din Capitală de unde bucureştenii se pot aproviziona cu legume, fructe şi preparate tradiţionale româneşti la preţuri de producător.

De la căsuţele special amenajate poţi cumpăra must şi sucuri naturale de fructe.

Cei mai frumoşi căţei, în parc. Concursul de câini organizat sâmbătă în Parcul Tei din Capitală de către Primăria sectorului 2 a ajuns la ediţia a opta.

Show pe două roţi. "Bike Fest" 2012 este un eveniment dedicat iubitorilor de ciclism.

Se desfăşoară în perioada 29-30 octombrie şi adună sute de persoane iubitoare ale acestui sport.

Temperaturi mari şi săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare vor fi temperaturi ridicate ce vor atinge valori cuprinse între 22 şi 30 de grade.

Vremea se va răci însă uşor, iar începând cu 6 octombrie se vor înregistra valori normale pentru această perioadă.

Maximele termice se vor încadra între 20-22 de grade Celsius, iar cele minime vor ajunge şi până la 6-8 grade. Ploile vor fi slabe cantitativ.

Mai multe