Unchiul de 58 de ani şi-a găsit amantă: nepoata de 14 ani

14 iunie 2016 17:30   Național
Ultima actualizare:

Faptă îngrozitoare în comuna Lunca Banului din Vaslui! Un bărbat de 58 de ani, cu mintea îmbibată în alcool, şi-a transformat propria nepoată, în vârstă de numai 14 ani, în amantă.

Magistraţii Judecătoriei Huşi au dispus arestarea pentru 30 de zile a bărbatului din satul Focşa, sub acuzaţia de act sexual cu minor, în formă continuată. Tărăşenia a fost dată în vileag la sfârşitul săptămânii trecute, când tatăl copilei i-a anunţat pe poliţişti. Părintele a reclamat că fiica sa a fost violată.

În timpul cercetărilor, puştoaica a declarat însă că a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu unchiul său. ”S-a reţinut în fapt că, la datele de 8 iunie şi 11 iunie 2016, inculpatul, în vârstă de 58 de ani, a întreţinut două acte sexuale normale cu minora în vârstă de 14 ani, care au avut loc la domiciliul acestuia din comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui. Inculpatul a recunoscut faptele precizând că actele sexuale s-au consumat cu acordul persoanei vătămate, aspect confirmat de aceasta pe parcursul cercetărilor. Victima a beneficiat de consilierea unui psiholog, fiind audiată în prezenţa unui apărător”, a precizat Nina Baltag, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi. Bărbatul de 58 de ani a explicat că a abuzat de nepoata sa din cauza consumului de alcool. 

Mai multe