Unde schiezi de Crăciun chiar dacă nu a nins
Îți plac sporturile de iarnă, iar Crăciunul îl vei petrece la munte? Să știi că nu peste tot e zăpadă. Click! îți spune unde poți merge să te dai cu schiurile.
Temperaturile de afară ne induc în eroare. Parcă nu ne pregătim de Crăciun, ci mai degrabă de Paște.
Până miercuri sunt prognozate maxime de 16-18 grade Celsius la nivelul întregii țări, cel mai cald fiind în Muntenia, Oltenia și în vest. Așa că de zăpadă nici nu poate fi vorba. Ca să nu piardă turiștii, administratorii de pârtii pun tunurile de zăpadă artificială în funcțiune pe timpul nopții, astfel că în unele stațiuni se schiază.
Unde schiem de Crăciun: Pârtiile de schi accesibile
Potrivit paginii de Facebook ”Info schi România”, sunt condiții bune pentru schiat în Cluj, la Băișoara, în stațiunile Băile Harghita, Toplița, Straja, Arieșeni, Cavnic, Șureanu, Rânca, Sinaia și Harghita Mădăraș pe Naghy.
În weekend s-a schiat și în Pasul Bucin pe Havaș Bucin, în Harghita Băi pe Csipike.
Totodată, te poți da cu placa și cu schiurile la Păltiniș, pe Pârtia Arena , care are program de funcționare între orele 10.00-17.00.
Unde se schiază la Straja
În prezent în Straja se schiază pe toate pârtiile aflate pe platou, iar stratul de zăpadă bătătorit este de minim 25 cm. Ba chiar, ieri, s-a mai deschis una.
Vorbim despre Pârtia Baloo, care este de dificultate ușoară, are o lungime de 100 metri și este deservită de un baby lift.
Domeniul schiabil din Straja numără în prezent 13 pârtii de schii cu grade diferite, însumând aproximativ 25 km.
Unde se schiază în Poiana Brașov
Pârtiile aflate în partea superioară a Masivului Postăvarul, din Poiana Brașov, au început să amenajate cu zăpadă artificală, încă de la jumătate lunii decembrie. Dar se va putea schia cel mai devreme în Ajun de Crăciun, doar dacă temperaturile rămân scăzute.
Stratul de zăpadă pe Masivul Postăvarul ajunge acum la aproximativ 30 cm, însă, administratorii doresc să creeze un strat de cel puțin 50 cm, pentru a putea pregăti pârtiile pentru un sezon cât mai îndelungat.
Singura pârtie pe care s-ar putea schia este Lupului.