Unde se află singura localitate din România cu străzile perfect drepte
Comuna Secusigiu este una dintre cele mai mari din judeţul Arad. Toate străzile localităţii Secusigiu erau perfect drepte cu casele aliniate de o parte şi de alta a axei drumului. Această geografie, de acum 200 de ani, se mai păstrează astăzi doar parţial.
Dacă privim imaginile de pe Google Earth vedem că majoritatea străzilor din localitatea Secusigiu sunt drepte, iar cele care le intersectează sunt perfect perpendiculare.
Din acest tipar, specific localităţilor din Banat, ies anumite străzi de la marginea localităţii, acolo unde, după Primul Război Mondial şi pe vremea regimului comunist, au fost făcute anumite modificări.
Geografia acestor străzi se datorează împărătesei Imperiului Habsburgic, Maria Tereza, şi fiului ei, Iosif al II-lea.
"Iosif al II-lea, fiul împărătesei Maria Tereza, a efectuat trei vizite în Banat: la sfârşitul primăverii anului 1768, în vara anului 1770 şi în primăvara anului 1773. După prima vizită pe care a făcut-o în calitate de coregent, Iosif al II-lea a instituit o echipă compusă din 42 de cartografi, coordonată de către locotenent-colonelui Philipp von Elmpt, care în intervalul 1769-1772 va cartografia întreg Banatul. Harta, realizată în 208 secţiuni, la o scară de 1:28.000, a reprezentat o lucrare ştiinţifică – prima de această amploare în Banat – deosebit de necesară atât pentru sistematizarea teritoriului, cât şi pentru inventarierea terenurilor agricole şi forestiere", spune istoricul arădean Doru Sinaci.
Această măsură funciară, bazată pe măsurători, studii şi hărţi topografice, a condus la sistematizarea satelor din zona Banatului, inclusiv a localităţii Secusigiu, atât în ceea ce priveşte intravilanul localităţilor, cât şi terenurile agricole sau forestiere aferente.
Citește pe adevarul.ro cine a distrus arhitectura acestei comune