Unitate Mobilă de Terapie Intensivă inutilizabilă în scenariul roşu. Plouă prin acoperiş
Numărul mare de noi infectări cu virusul SARS – CoV – 2 pune la grea încercare medicii din Iaşi. Locurile la Secţiile Terapie Intensivă sunt ocupate, iar când se eliberează un pat, acesta este ocupat imediat de un alt pacient în stare critică. În ciuda situaţiei grave, spitalul mobil de la Leţcani rămâne închis. Şi judeţul Botoşani se confruntă cu o situaţie similară.
La ultima raportare, în Iaşi erau disponibile, ieri, două paturi la secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), un loc la Spitalul de Boli Infecţioase şi un loc la Spitalul de Neurochirurgie. De asemenea, un pat ATI era neocupat la Spitalul Municipal din Paşcani. La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, 80 de pacienţi suspecţi de COVID - 19 s-au prezentat în ultimele două gărzi. ”Este vorba despre 40 de pacienţi pe zi. 50% au fost confirmaţi şi 25% au avut nevoie de ventilaţie mecanică. Facem eforturi împreună cu toate secţiile ATI să găsim locuri. Pacienţii au vârste cuprinse între 36 şi 86 de ani”, explică Diana Cimpoeşu, şef UPU - SMURD Iaşi. Apa se infiltrează pe sub uşi
Cu toate acestea, Spitalul Mobil „Sfânta Parascheva” de la Leţcani va rămâne închis încă o lună, chiar dacă unitatea deţine 30 de paturi ATI. La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţi ai Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au decis că unitatea mobilă de la Leţcani va fi redeschisă doar după ce vor exista toate condiţiile tehnice pentru a funcţiona fără nici un risc. La fiecare ploaie, în spitalul mobil care a costat 13 milioane pătrunde apa. Aceasta se infiltrează în interiorul unităţii medicale pe sub uşi, dar şi pe la senzorii de amprentă, scrie adevarul.ro. „După toate constatările de la faţa locului, unde am văzut cât de vulnerabil este spitalul la condiţiile meteo şi că o parte dintre măsurile stabilite de Corpul de Control de la Ministerul Sănătăţii nu au fost remediate, autorităţile au decis că spitalul nu întruneşte momentan condiţiile de a primi pacienţi”, spune Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi, susţine că, în 30 de zile, cele 30 de cerinţe semnalate de Corpul de Control vor fi rezolvate.Camionul de la Botoşani va fi mutat la Iaşi
Nici la Botoşani nu mai există vreun loc liber în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă. Unitatea mobilă care trebuia să suplimenteze numărul de paturi va fi transferată însă la Iaşi. Ca şi în cazul Spitalului Mobil de la Leţcani, semiremorca - salon este inutilă pe timp de ploaie, fiindcă apa se infliltrează imediat. Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă fusese adusă în curtea Spitalului Judeţean ”Mavromati” din Botoşani pe 20 noiembrie 2020, tocmai pentru a suplimenta locurile insuficiente de la ATI. Numai că de câte ori plouă, apa intră în semiremorcă. Inclusiv o echipă de specialişti turci a venit la începutul anului să reparare acoperişul semiremorcii, dar nu s-a rezolvat nimic. În aceste zile, când nu plouă şi când e mare nevoie de paturile din Unitatea Mobiă, întreg ansamblul va fi mutat la Iaşi. Prin urmare, pacienţii din Botoşani vor fi plimbaţi prin alte judeţe.