Unui pacient, rănit în Colectiv, i se va monta un plămân artificial

5 noiembrie 2015 14:52   Național
Ultima actualizare:

Intervenţie chirurgicală delicată la Spitalul Bagdasar-Arseni, acolo unde au ajuns peste 20 de răniţi în urma incendiului din Clubul Colectiv. Un pacient va fi supus unei operaţii prin care i se va monta un plămân artificial.

Intervenţia va fi efectuată de doi medici de la Secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean Timișoara. Pacientula se află stare critică. "Sunt doi medici de la ATI, dr. Marius Păpurică și Claudiu Neamțu, care au plecat deja la București, iar vineri mai pleacă încă cinci medici de ATI, care vor rămâne acolo să desfășoare activitate medicală, inclusiv serviciu de gardă. Cei doi colegi care au plecat sunt specialiști în plămânul artificial", a declarat, joi, prof. dr. Marius Craina, manager general al Spitalului Județean Timișoara, potrivit Agerpres.Potrivit lui Craina, dispozitivul numit "plămân artificial" este al spitalului din București, dar medicii timișoreni au cea mai mare experiență în montarea plămânului artificial. Plămânul artificial a costat 2.000 de euro și a fost utilizat pentru prima dată la ATI Timișoara, în 2013, pentru un pacient cu insuficiență respiratorie acuta severă, la care ventilația artificială nu mai reușea să asigure oxigenarea adecvată și eliminarea dioxidului de carbon. Prin noua tehnică, sângele pacientului este trecut printr-un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces și oxigenarea sângelui.Dispozitivul este numit și "plămân artificial", întrucât structura sa este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare, suplinind funcția plămânului atunci când aceasta este compromisă. Noua tehnică poate fi salvatoare pentru că oferă timpul necesar vindecării plămânilor și reluării unei respirații normale. De o asemenea intervenţie a beneficiat și un pacient cu gripă porcină, care a fost salvat.

Mai multe