Unul dintre oamenii incendiați la Galați a murit la Spitalul Floreasca

29 octombrie 2016 17:10   Național
Ultima actualizare:

Unul dintre cei doi oameni ai străzii care au fost incendiați la Galați a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă (29 octombrire), la Spitalul Floreasca din București. Bărbatul fusese adus de la Spitalul Județean de Urgență din Galați în urmă cu patru zile.

Avea arsuri de gradele I, II și III pe 65% din suprafața corpului. Bărbatul de 49 de ani a murit în jurul orei 1.00 noaptea, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului pentru news.ro.

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a intervenit, pe 21 octombrie, într-un cartier din municipiul Galaţi, pentru a acorda primul ajutor în cazul celor doi bărbaţi, în vârstă de 49, respectiv 59 de ani, oameni ai străzii, care au suferit arsuri, după ce au fost incendiaţi. Persoana de 59 de ani este în afara oricărui pericol și are arsuri pe 20% din suprafața corpului.

În 25 octombrie, a fost reținut și un suspect în acest caz, care și-a și recunoscut fapta. A spus că se plimba pe stradă și i-a văzut pe oamenii fără adăpost înghesuiți sub niște cartoane, a luat câteva hârtii și le-a dat foc, iar apoi le-a aruncat înspre ei. 

"Susţine că a avut un conflict verbal, cu câteva zile înainte, cu una dintre persoanele vătămate, aceasta l-ar fi acuzat că i-ar fi sustras nişte haine pe care le ţinea în adăpostul improvizat. Ştia cine este sub cartoane, şi-a adus aminte şi a vrut să îl avertizeze să nu se mai ia de el cu altă ocazie”, a spus Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Mai multe