UPDATE: Clădire prăbuşită în Centrul Vechi al Bucureştiului

15 mai 2013 11:22   Național
Ultima actualizare:

O clădire s-a prăbuşit în centrul vechi al Capitalei. În imobil nu se afla nimeni în momentul în care s-a prăbuşit.

UPDATE.

Strada Blănari nr 6. Până astăzi la ora 14.00 aici era o clădire în ruină care data potrivit unor surse din Primăria Capitalei tocmai din 1886 şi al cărei proprietar obţinuse de la autorităţi autorizaţia pentru a o reabilita. Nu se ştie cum şi-au făcut treaba muncitorii dar un telefon primit la sediul Poliţiei Locale anunţa că imobilul se rupe bucată cu bucată şi pune în pericol trecătorii.

Reporterii Click au găsit un martor al prăbuşirii casei.

„Am venit împreună cu un coleg şi am încercat să izolăm zona dar deodată a căzut toată clădirea. A fost ca în filme! Toată strada era învăluită într-un nor de praf, bucăţi de cărămizi şi moloz erau peste tot, lumea fugea speriată de colo-colo", povesteşte agentul Mariana Drăgănescu care a văzut cu ochii ei prăbuşirea.

Reprezentanţii Municipalităţii au anunţat deja că doar Inspectoratul de Stat în Construcţii poate judeca modul în care s-au făcut lucrările dar că din primele cercetări prăbuşirea a afectat alte două imobile care le aparţin şi vor cere daune vinovaţilor. Zona a fost izolată pentru a evita orice pericol. Autorităţile au anunţat că va fi deschisă o anchetă pentru a se descoperi cine este responsabil de starea precară a imobilului.

Mai multe