UPDATE Curs gratuit pentru cei cărora li se spune că „nu mai e nimic de făcut”

25 ianuarie 2017 10:56   Național
Ultima actualizare:

Statisticile arată că, anual, în cabinetele medicilor și în spitalele din România, aproximativ 150.000 de pacienți ajung în situația de a nu mai răspunde la tratament. Atât ei, familiile lor, cât și personalul care îi îngrijește se găsesc față în față cu o realitate cruntă, șocantă. Ce putem face când ni se spune că nu mai e nimic de făcut?

UPDATE. Locul de desfășurare al cursului introductiv de consiliere psihologică a fost schimbat. Numărul celor care au dorit să se înscrie a fost mare și, înțelegând nevoia oamenilor de a participa la curs, s-a ales un spațiu mai generos. Așadar, cei care s-au înscris la curs sunt așteptați, vineri, 27 ianuarie, la ora 10:00, la următoarea adresă:Strada Giacomo Puccini, nr. 8A, Etaj 1, Sala ISTT, acces din Str. P.I. Ceaikovski, zona Floreasca, sector 2, București.

Pentru a veni în sprijinul acestor oameni, patru psihologi ai Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) au elaborat și au finalizat prima curriculă de consiliere psihologică în îngrijiri paliative din România.

Proiectul, concretizat într-un manual și realizat în colaborare cu Fundația ”Bucuria ajutorului” și cu Centrul de îngrijiri paliative ”Sfântul Nectarie” din București, se adresează tuturor persoanelor implicate în susținerea pacienților cu boli în faze terminale: rude și apropiați, psihologi, manageri, doctori, asistente medicale, asistenți sociali, preoți, voluntari.

Pentru o și mai clară înțelegere a necesității acestei curricule este important să precizăm că îngrijirea paliativă se aplică în următoarele situații:  în bolile netransmisibile cronice cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare, bolile pulmonare obstructive cronice, insuficiența renală, bolile hepatice cronice, scleroza multiplă, boala Parkinson, artrita reumatoidă, bolile neurologice, boala Alzheimer și alte demențe, malformațiile congenitale, boli infecțioase ca HIV/SIDA și tuberculoza rezistentă la medicamente.

Pentru cei aflați în nevoie, reprezentanții ISTT și colaboratorii lor organizează vineri, 27 ianuarie, între orele 10:00 și 12:00, un curs introductiv. Așadar, sunteți așteptați la sediul Fundației ”Bucuria ajutorului”  din Strada Iancu Căpitanu nr. 24, sectorul 2, București (cu acces din Strada General Dimitrie Salmen nr. 14).

Participarea la acest prim curs este gratuită, în limita locurilor disponibile. Pentru a vă putea înscrie, vă rugăm să trimiteți o solicitare la adresa de e-mail workshop@psihotrauma.ro.

Mai multe